Alegerea nalucii in pescuitul rapitorilor. 7 factori determinanti

Schimbarea, modificarea stării ecosistemului acvatic, este punctul de plecare pentru elaborarea mesajului. Prescarul trebuie să urmeze fluxul informaţional pentru a evalua starea retelei informaţionale a mediului şi potenţialul informaţional (de recepţie) al peştelui.

Sistemele vii nu sunt sisteme staţionare, în echilibru perfect, ele sunt caracterizate de o permanentă transformare şi evoluţie temporală, cu anumite momente de echilibru dinamic (fluctuant). Peştii – ca şi alte vieţuitoare – îşi datorează supravieţuirea în primul rând adaptării şi rapidităţii cu care aceştia reacţionează faţă de o schimbare ce-şi are propria viteză de instalare. Adaptarea peştelui trebuie urmărită îndeaproape de adaptarea strategiilor şi tehnicilor de pescuit. Alegerea nalucii este primul pas important în a captura peştele şi există şapte factori care concură la această alegere: adâncimea de localizare, structura, nivelul de activitate, starea reţelei (capacitatea de transmisie a mediului acvatic), fundalul, prada uzuală şi întinderea apei.

ALEGEREA NALUCII

Adâncimea
În primul rând, atunci când selectăm năluca, o facem ştiind unde va evolua aceasta. Pentru evoluţie în apropierea substratului vom alege voblere deep runner sau medium runner (în funcţie de adâncimea apei respective), oscilante, rotative, jiguri, spinnerbait sau voblere vibrating. Pentru explorări între ape vom alege voblere medium runner, suspending, rotativele şi oscilantele uşoare. Dacă urmărim o evoluţie a nălucii în ape puţin profunde, atunci trebuie să recurgem la voblere shallow-runner, floating. În cazul evoluţiilor la suprafaţă vom recurge la poppere, năluci suple floating (soft jerkbait), plug-uri (voblere fără barbetă), buzzbait sau propbait. Nălucile care evoluează în adâncime vor avea un patern cromatic care să atenueze scăderea luminozităţii (albastru în ape limpezi şi galben fluo în ape tulburi).

Structura
Dacă acoperirea (crăci, vegetaţie, bolovani) este densă, atunci trebuie apelat la năluci cu rată mică de agăţare (jiguri, spinnerbait, linguri anti-brădiş şi monturi off-set). Dacă sunt explorate locuri deschise, pot fi folosite năluci cu ancore triple (oscilante, rotative, voblere).

Nivel de activitate
Acest factor indică viteza, dimensiunea, culoarea şi turbulenţa pe care o năluca trebuie să le aibă. Peştii activi preferă năluci rapide, mari, turbulente, cu un patern cromatic vizibil şi foarte contrastant faţă de fundal. Peştii slab activi vor fi receptivi faţă de năluci lente, de mici dimensiuni, cu turbulenţa scăzută şi patern natural cu un contrast scăzut în relaţie cu fundalul.

Starea reţelei
În funcţie de starea reţelei, năluca trebuie să emită stimuli capabili să străbată această reţea pentru a ajunge la peşte. În ape tulburi vor fi alese năluci mai mari, cu turbulenţă crescută şi paternuri cromatice vizibile. Nălucile cu străluciri metalice vor fi de dimensiuni mai mici. În ape transparente, alegerea nălucii va ţine cont de dimensiuni scăzute, turbulenţă scăzută şi paternuri naturale. Dacă turbulenţa mediului este mare (curenţi puternici) atunci dimensiunea şi turbulenţa nălucii vor fi amplificate pentru a se putea detaşa de ambianţa sonoră.

Fundalul
Fundalul va fi tratat în conexiune cu alegerea culorii. Diferenţa dintre paternul cromatic al nălucii şi dominanta cromatică a fundalului va construi nivelul energetic de stimulareă. Un contrast mare va fi folosit pentru peşti activi, iar un contrast scăzut este preferat de peşti slab activi. Trebuie avut în vedere că pentru nălucile care evoluează în contact cu albia, substratul şi acoperirea reprezintă fundalul, iar pentru nălucile de suprafaţă, cerul va deveni fundal.

Prada uzuală
Forma, dimensiunea şi culoarea prăzii naturale intrate în mod uzual în gama de preferinţe a peştilor răpitori într-un anumit loc şi la un moment dat , sunt repere importante în alegerea nălucii. Cu cât peştii sunt mai selectivi în răspuns, cu atât substituirea nălucii cu prada trebuie să fie mai fidelă.

Întinderea apei
În general, apele de întindere redusă şi de mică adâncime nu sunt locuri ideale pentru folosirea unor năluci mari şi turbulente. Aceste năluci vor fi alegerea corectă în apele cu întindere şi volum mare de apă.

 

Postat de pe 22 Aug 2017, in categoria SPINNING, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire