Blestemul peștelui: să ai sculă, dar s-o ai degeaba

stiuca_protap

Prin anii ’60, adica pe vremea străbunicilor tinerilor de astăzi – ăia puțini care mai pot trăi o zi fără computer pentru a merge la pescuit – să ai o mulinetă Pezon&Michell era sinonim cu a avea acum în Dorobanți un Ferrari 459 Italia. Și chiar îi numărai pe degete pe cei care aveau o asemenea mulinetă, în general oameni de vază ai vremurilor, pescari cu ceva bani și acces la lumea de… peste gard. Uite așa ajungem prin anii ’70, când o lansetă Shakespeare costa cât salariul mediu pe două luni, și asta numai dacă dădeai de ea pe la consignația de pe strada Kovaci… Dar ce zic eu, astăzi puțini știu că în Centrul Vechi era Mecca pescarilor români cu vise pline de scule de top. Pentru că în rest erau magazinele socialiste, în care găseai doar broscuțe din cauciuc, cârlige Flaro ruginite, fire putrede Săvinești și mici mulinete rotative rusești pentru copcă.

În ’80 țin minte că am prins un zvon despre sosirea unui lot de mulinete DAM Quick Finessa, adevărate OZN-uri pe lângă mulinetele Inox, Delfin sau Argeș, la IDMS Colentina, un magazin bengos cu echipamentele sportive ale epocii comuniste. Am avut noroc, am dat o mică șpagă și vânzătorul a scos de sub tejghea comoara, minunea tehnologică pe care am achiziționat-o cu 1000 de lei, echivalentul unui salariu minim pe atunci. Mai era și Oborul, raiul bișnițarilor care au făcut mici averi din lansetele Germina, Tokoz și – rar, foarte rar – Daiwa. Astăzi avem magazine mai mult sau mai puțin virtuale din care poți avea orice, de la lansete de top la mulinete, fire și accesorii de ultimă generație.

Stăm bine? Poate că da, numai că diferența dintre pescarul Hi-Tech de astăzi și cel năpăstuit din punct de vedere tehnologic de acum 40 de ani este mai mare decât distanța de la fibra de sticlă la carbonul înalt modulat. E o diferență care se măsoară în ape și pești, pe care orice pescar cu capul pe umeri o sesizează, chiar dacă pe alocuri nu ne prindem că toată această goana după captura cea mare ne poartă pașii pe drumul mioritic fără întoarcere, de la Nada Florilor la apele insalubre, aproape moarte, ale României de astăzi.

Mălin Mușatescu – PPT Senior Editor

Postat de pe 15 Apr 2016, in categoria ARHIVA, FARA PLASE, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire