UNDE AM GREȘIT LA CUPA LUCKY JOHN? se intreaba Andy Arif

58 de echipe, 20 000 de metri de fire, 200 de lansete, 200 de mulinete, mii de năluci, peste 1000 de șalăi prinși și eliberați pe lacul Sărulești – sau, pe scurt, Cupa Lucky John, prima etapă a Campionatului Național de Pescuit la Răpitori din Barcă Neumarkt ALRS 2017.

În ciuda poziționării mele pe locul 41, una peste alta, mie mi-a plăcut această primă etapă a Campionatului Național de Pescuit la Răpitori din Barcă. Unde am greșit? Asta-i întrebarea. Cred că trebuia să pescuiesc mai mult pe locuri necunoscute, în detrimentul celor clasice. Toți șalăii cu care am punctat i-am prins în mâl, la apă mică, între 30 și 100 cm adâncime, cu jiguri de 14 grame și gume de 10 cm. Răspunsul totuși mi-a venit mai târziu, cu niște gume Strike Pro Pig Shad Jr. de 15 cm și încă două ieșiri pe lacul Sărulești. Haideți să dăm un pic filmul în spate.

De la stânga la dreapta: Robert Boanță (organizator), Mircea Ciobanu/Mihai Izarian (locul II), Iulian Târnăcop/Lucian Constantin (locul I), Girts Gutpelcs (sponsor Lucky John), Peter Vukadinov/Dimităr Todorov (locul II), Ilie Grigorici (organizator), Nițu Marian (cea mai mare captură, șalău 87 cm)

GyorgLUCIAN CONSTANTIN – LOCUL I
“Rețeta succesului: adaptarea de pe o zi pe alta a tehnicii de pescuit, trecând de la pescuit de finețe, în prima zi (shad de 5 cm pe jig nr. 4), la pescuit greu-agresiv, în a doua zi, cu o singură nălucă care poate face acest lucru pe apă adâncă sau apă mică, Storm Wildeye Swim Shad 25 grame și 11 cm. Toți peștii mari în a doua zi au fost prinși de mine și de Iulian Târnăcop cu această nălucă”.

PETER VUKADINOV – LOCUL II
Renumele lacului Sărulești, modalitatea și regulile după care se desfășoară campionatul național au atras și o echipă din Bulgaria, Dimităr Todorov și Peter Vukadinov. Cu experiența acumulată într-un concurs anterior pe Sărulești (Relax Trophy 2017), aceștia au reușit o clasare spectaculoasă, locul II în clasamentul final.

5 LUCRURI APRECIATE:
Prietenia și fairplay-ul concurenților.
Organizarea și nivelul competiției.
Lacul Sărulești și ai lui șalăi.
Mâncarea, cafeaua, băuturile oferite de organizator.
Berea Neumarkt, pentru că se combină perfect cu grătarul.

CU CE S-A PRINS?
Deopotrivă cu gume și voblere. Unde? La 58 de echipe, probabil peste tot, majoritatea în mâl și pe platourile cu apă mică, peștii fiind dispersați pe toată suprafața lacului. Având în vedere că 35 de echipe din 58 și-au prins cei 16 pești punctabili, putem considera Cupa Lucky John o etapă reușită din punctul de vedere al capturilor.

FOTO & TEXT: Andy Arif

 

Postat de pe 7 Oct 2017, in categoria SPINNING, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire