Echipamentul de biban: nalucile, cu subiect si predicat

Echipamentul de biban, și mă refer aici la ansamblul lansetă–mulinetă–fir, trebuie să îndeplinească două coordonate: primul este cel al fineții, al doilea este al calității. Cei care pescuiesc la păstrăv și la clean cu nălucile expuse mai jos pot folosi cu succes echipamentul și la bibanii din Delta Dunării. Mulineta micro, cu două bobine (unul cu fir multifilament, altul cu monofilament) și lanseta Ultra Light (cu acțiune specializată pe tipul de nălucă folosit) trebuie să fie de foarte bună calitate. Orice rabat la calitatea echipamentului înseamnă mai puțin control în lansare, în lupta cu peștele și în evoluția nălucii.

Voblere

Voblerele de mici dimensiuni (1–2 cm) sunt perfecte pentru biban. Nu doar că atrag atacuri, dar fac și o selecție eficientă dimensională și se poate spune că astfel de voblere prind în medie piese ceva mai mari. Aceste năluci sunt eficiente în ape limpezi, prin culoarele dintre pâlcurile de vegetație și mai ales acolo unde substratul este acoperit cu un covor de brădiș. Voblerele micro sunt în general năluci floating care evoluează până la maximum 1 metru adâncime, iar dacă aveți nevoie de voblere care să evolueze la adâncimi mai mari puteți apela la modele sinking. Recuperările liniare, cu stopări și ruperi de ritm, sunt cele mai nimerite, atacurile sunt violente și în general ratările survin numai când bibanii sunt mici.

Recomandate pentru acest tip de pescuit sunt monofilamentul și o lansetă UL cu acțiune moderată.

Spinnerbait

Spinnerbaiturile de mici dimensiuni nu sunt foarte ușor de găsit la noi. În general sunt spinnerbaituri cu agrafă, pentru a putea folosi jiguri și năluci suple de tip jerkbait, mai rar sunt modele cu skirt. Au marele avantaj că pot evalua în proximitatea substratului, dar pot survola și structuri subacvatice, în masa apei, inclusiv la suprafață. În plus, pot fi folosite și în ape mai tulburi, pentru că au vibrație și strălucire cărora bibanii nu le pot rezista. Paletele sunt de regulă Colorado, dar și Willow, argintii, foarte rar colorate. Ca năluci suple sunt recomandate jerkurile, gruburile și tuburile (franjurate), în culori naturale, pentru ape limpezi, și roșu, portocaliu, galben fluo, în ape ceva mai puțin transparente.

Un pattern cromatic special destinat bibanului este alb-roșu, dar și oranj cu flakes argintii.

Rotativele

Rotativele nr. 1 și nr. 0 argintii sau colorate (alb–roșu–galben) sunt de asemenea năluci foarte versatile la biban, deoarece pot evolua la adâncime sau spre suprafață, pot survola zonele cu vegetație abundentă și pot fi recuperate cu viteze diferite, lucrând eficient și în curent. Un tub roșu pe tija ancorei sau chiar o ancoră îmbrăcată cu pene roșii, albe și galbene este de asemenea un punct de atracție foarte apreciat de bibani. În linii mari, tehnica de pescuit cu rotative la biban nu diferă prea mult de cea cu voblere floating, fiind un pescuit dinamic, cu viteze de recuperare medii-mari. Și de această dată atacul bibanului este ferm, peștele agățându-se de regulă singur în ancora triplă.

Preferabil este să folosiți pentru astfel de năluci monofilamentul și o lansetă UL cu acțiune Moderate.

Jiguri

Jigurile mici, de 1 g – maxim 3 g, sunt ideale pentru pescuitul bibanului, atât în ghioluri, cât și pe canale, acolo unde curentul nu este prea puternic. Sunt nălucile pe care le prefer în acest gen de pescuit, deoarece au cea mai mare atracție pentru bibani și pot evolua în contact cu substratul, între ape (recuperate liniar, cu mici stopări) și chiar jucate aproape de suprafață, mai ales deasupra tufelor de brădiș. Aceste jiguri vor arma gruburi sau shaduri de mici dimensiuni, culorile cele mai bune fiind cele recomandate la spinnerbaituri, la care se adaugă și patternuri cromatice firetiger. Spre deosebire de nălucile anterioare, atacul asupra jigului este ceva mai nuanțat, deci trebuie să înțepați în timp util.

De asemenea, aveți nevoie de senzitivitate, lucru posibil cu o lansetă Fast și un fir multifilament.

Oscilante

Oscilantele minuscule sunt năluci perfecte în canale cu apă ce depășește 2 m și curent mediu–puternic. Argintiul este cea mai bună culoare pentru astfel de năluci care vor fi plasate în contact cu substratul și vor evolua asemenea unui jig, în dinți de fierăstrău, prin pompaje de mică amplitudine. De cele mai multe ori năluca va fi atacată pe cădere, așa că nu exagerați cu pauzele. Prefer pentru acest gen de pescuit lanseta rapidă și firul monofilament, pentru a detecta orice contact al peștelui cu năluca.

Înțeparea fermă și rapidă este cheia succesului în astfel de prezentări, nu așteptați să vă tragă bibanul… de mână.

 

Articol aparut in numarul 26 al revistei Pescuitul Pentru Toti

Postat de pe 29 Jan 2018, in categoria SPINNING, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire