Fish fingers puternici şi amărui!

Când este vorba despre şalău, de prins, în cazul de faţă şi de gătit, apelez mereu la Bogdan Doncea „Cox”. Indiferent de ora la care îl sun sau de locaţia unde se află, Bogdan răspunde mereu afirmativ la orice invitaţie care implică o partidă de pescuit.

Indiferent dacă pescuitul se rezumă la câteva ore sau la câteva zile. Păi, de unde atâta timp liber? Bogdan are o firmă care asigură sonorizări pentru evenimente. În permanenţă pe lângă boxe, mixere, cabluri, lumini şi te miri ce se mai foloseşte în domeniul asta, din maşina lui nu lipsesc niciodată lansete, mulinete şi truse cu năluci. În timpul liber găteşte, peşte bineînţeles. Şi mie îmi place să mănânc fish fingers din şalău. Pe scurt, personajul perfect pentru o provocare marca PPT, prindem şi gătim un şalău în maximum trei ore.

 

1

Provocarea, 9 iunie, Bucureşti, telefon la orele 8.30 a.m.

— Cox, ce faci? Mergi la un şalău?

— Când?

— Acum! Sunt prin Floreasca. Nu stăm mai mult de două ore.

— Băh, aş putea până la 11, am o întâlnire, dar care-i treaba acolo?

— E de bine, stai că mi-a tras… L-am ratat! Pfff, iar mi-a dat. Hai că-ţi dau un „share location”! Mă suni când ajungi. Ia te rog şi o pungă cu Strike Pro Piglet, culoare portocaliu, să facem câteva poze pentru revistă. Am o idee.

— Tu când ai idei d-astea, nu-i de bine. Plec în 10 minute.

2

Ajunge Bogdan, parchează maşina, începe să îşi pregătească lanseta, eu pun recuzita pe maşină şi încep să fac poze.

3

Încă nu ştie ce îl aşteaptă, dar coboară încrezător pe cărarea dintre boschete.

— Pe bune este şalău aici? Pari dubios.

4—Aha, deci aici este locul, nu arată rău!

Între timp îi pun ouăle şi făina în spate şi îi fac poze. Încă nu ştie, dar dacă prinde un peşte va trebui să îl şi gătească

5

Şi începe să pescuiască. Lansează şi lansează şi lansează…

— Băh, sigur ai avut ceva aici? Miros o glumă.

— Păi, dă mai la stânga, acolo am avut activitate.

6

 

Noroc că Bogdan este nepescuit din cauza prohibiţiei şi insistă în continuare. Ei bine, într-un final, atac! Apă mică, explozie în suprafaţă. „L-am luat!”

7

— Vezi că pe ăsta îl prăjim azi! Fă cumva să nu îl scapi!

Normal că nu îl scapă, în momentul în care peştele din lansetă îşi are soarta pecetluită spre gătit, pescarul este mult mai atent decât în cazul unei potenţiale eliberări.

8

Şalăul a poposit pe mal, perfect ca greutate pentru planul de bucătăreală. Îi dezvălui lui Bogdan tot scenariul pe care i l-am pregătit.

— Eşti dus. Nu am timp să îl şi gătesc, într-o oră şi jumătate trebuie să fiu la întâlnire. Unde facem noi fish fingers acum?

— Ia şalăul şi vino după mine.

Trecem înapoi prin boschete cu şalăul din dotare şi pornim către locul unde îl vom găti.

9

La câteva minute de mers pe jos, un bun prieten al meu şi complice la acest articol pe care îl citiţi acum, Daniel Ştefan, are un local pizza&pasta. Daţi un search Maggiore Pizza după nume, dacă ajungeţi prin zona Barbu Văcărescu/Ţiţeica, și nu o să regretaţi. www.pizzamaggiore.ro.

10

 

Rețetă Fish Fingers – Neumarkt

fish_fingers_reteta

Postat de pe 20 Jan 2017, in categoria SPINNING, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire