Lacul PLEASA

Începând din 27 aprilie 2012, pescarii din jurul Bucureştiului, dar mai cu seamă cei afl aţi în zona Ploieştiului, au la dispoziţie un nou loc unde pot să se lupte cu monştrii mustăcioşi. Este vorba despre Pleaşa, un lac cunoscut “mincinoşilor” cu state mai vechi, dar care a ieşit din circuitul pescuitului sportiv în ultimii ani.

Complexul Piscicol Pleaşa cuprinde un bazin de 9,5 ha populat cu peste 12 tone de crap, majoritatea peştilor (aproximativ 10 tone) având greutaţi cuprinse între 4–12 kg, existând şi multe exemplare între 12–18 kg.

Vedetele sunt doi “mustăcioşi” de peste 20 kg (o salontă de 22,5 kg şi un crap comun de 21 kg), însă aceştia nu au fost păcăliţi până în acest moment de niciun pescar.

În viitorul apropiat vor demara lucrările de reamenajare a celui de-al doilea bazin dedicat pescuitului, acesta, după “unifi carea” bazinelor 2, 3 şi 4, urmând să

DOTĂRI
Pontoane de 20 metri pătraţi (4×5 m, dotate cu priză, felinar, umbrelă), cişmele cu apă potabilă, grătare, internet wi-fi non-stop, iluminat nocturn, toalete ecologice, două parcări păzite, loc de joacă pentru copii, magazin universal cu produse alimentare proaspete marca Cris-Tim la preţuri de producător, băuturi alcoolice, apă minerală, sucuri la gheaţă, nadă special creată pentru acest lac, terasă. În cazul în care pescarii nu au la ei, din diverse motive, saltea de primire, minciog, saci de păstrare sau spray-uri dezinfectante, administraţia lacului le pune la dispoziţie contra cost.

 

Postat de pe 23 Jun 2012, in categoria DESTINATII. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

1 Comment for “Lacul PLEASA”

  1. Cu asa vedete (22,5 kg şi 21 kg) intr-un un bazin de doar 9 ha, este, intr-adevar, o destinatie de luat in seama daca esti pescar de crap 😉


LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire