Lakemaid Beer

Bem până prindem!
Pescarii beau bere. Asta este deja o axiomă, adică un adevăr fundamental admis fără demonstraţie, fiind evident prin el însuşi. Bun, dar dacă zicem că pescarii produc bere? Nu greşim, pentru că şi aici există un dram de adevăr, dacă ne gândim că este imposibil să nu existe pescari printre zecile de milioane de persoane implicate în această industrie. Mergem mai departe şi lansăm o provocare: vă închipuiţi că un mare producător de scule de pescuit şi-a asociat numele cu cea mai consumată băutură alcoolică din lume? Este vorba de celebra firma Rapala Fishing Lures, care a colaborat cu August Schells Brewery din Minnesota pentru a introduce în 2008 pe piaţa din SUA o ediţie limitată denumită Lakemaid Beer.

“A Beer by Anglers for Anglers.”

Preparată în vechea tradiţie Schell,  Lakemaid este o bere lager 100% americană, proaspătă, cristalină, puternic acidulată, cu o aromă uşoară de malţ, ca o adiere moale de vară, plus o scânteie de hamei care danseaza precum soarele pe apă. Şi pentru că după câteva halbe imaginaţia începe să zburde şi inima bate din ce în ce mai tare perfecţiunea pescărească ar naşte captura capitală cu chip de înger!

Eternele poveşti pescăreşti
Oriunde există un pescar, audienţa trebuie să asculte poveşti care mai de care mai gogonate. Sau, ca să fim indulgenţi, mai fantastice. Una dintre ele spune că, acum foarte mult timp, sirenele din Atlantic au trecut în nord prin canalul St. Lawrence, iar în sud au urcat în amonte pe râul Mississippi, pentru a-şi petrece vara în apele răcoroase şi pure din zona Marilor Lacuri. În fiecare an, în noaptea solstiţiului de vara, ele îi recompensează pe pescarii care şi-au păstrat apele curate, cu bere Lakemaid, proaspătă şi rece ca gheaţa, facută din cele mai adânci şi neatinse ape pe care le găsesc. Cheers!

 

 

Postat de pe 20 May 2012, in categoria DIVERSE, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire