Pescuit la crap, in mijlocul lacului

În acest sezon am avut mai multe încercări eșuate de a face o partidă pe acest lac, însă, până la urmă, la începutul lunii septembrie am reușit să ajung pe lacul Vlahi pentru o sesiune de patru zile.

PRIMA OARĂ PE LAC

La prima vedere, lacul este de-a dreptul impresionant. El se află foarte aproape de un braț al Dunării și este poziționat între dealuri pietroase dobrogene. 141 de hectare de apă, canale, stuf și plauri. Vegetația este foarte bine reprezentată – într-o plimbare pe lac am văzut plauri plini de hrană naturală, crengi tapetate de scoici și foarte multe pâlcuri de stuf. Toate aceste zone țin foarte multă hrană naturală, iar asta face ca peștii aflați în lac, în special crapii, să aibă un habitat perfect. Adâncimea nu este foarte mare, aș putea spune că media este undeva la 1,6 metri, existând zone cu gropi izolate unde apa coboară până la 2-3 metri. Un lucru aparent deranjant este faptul că pescuitul se face de pe un ponton, astfel te afli în mijlocul apei. Da, într-adevăr, se face un transport inițial cu barca al echipamentului pe ponton, la fel și la final sau pentru alte nevoi fiziologice. Din punctul de vedere al confortului poate părea deranjant să stai pe un ponton destul de mic și la căsuță timp de 3-4 zile, însă din punctul de vedere al pescuitului lucrurile stau la polul opus.

ZONELE DE PESCUIT

Fiecare ponton este poziționat în așa fel încât se poate face un pescuit atât pe lângă zone cu stuf/plaur, cât și pe zona cu apă liberă. Astfel, în momentul în care am ajuns pe ponton efectiv nu știam de unde să încep, ce zone să aleg, având atât o perdea de stuf drept în față, cât și un golf cu apă ceva mai mică în dreapta, dar și mijlocul lacului în stânga. Din punctul meu de vedere, o astfel de situație este foarte incitantă, nu ești constrâns, ca pe alte lacuri, să pescuiești doar în malul opus sau pe mijlocul apei. Nu, aici ai parte de multe variante, iar peștele circulă chiar și la 2 metri pe ponton, așa încât nu îți ajung nici două baterii de lansete pentru a acoperi toate locurile. Eu am ales să pescuiesc pe partea stângă, cea cu apă liberă, și aveam să îmi plasez monturile la o distanță de 30-40 de metri față de ponton (distanțe de pescuit la match). Vremea a fost extrem de schimbătoare, cu ploi, vânt, soare, fiecare zi fiind diferită de următoarea sau precedenta. Din cele patru zile petrecute pe lacul Vlahi, pot spune că peștii mari se prind peste tot, atât pe lângă stuf, cât și pe apă liberă.

TIPUL DE NĂDIRE MOMENTELE PRODUCTIVE

Am ales să fac o nădire răsfirată, doar cu bastonul de nădire, pe o rază de 20-25 de metri, acolo unde, alături de Alex Stanciu, fiul proprietarului, am pus niște balize, pentru că se găsea o porțiune ceva mai adâncă, asemănătoare cu un canal. Aici am dat constant din oră în oră, de la începutul. și până la finalul partidei, solubile de 22 mm The One Purple și boiliesuri tari din aceeași gamă. Am ales o astfel de nădire pentru că din discuțiile avute cu Alex am înțeles că în lac se află o populație însemnată de crapi între 7-9 kg, iar printr-o nădire extinsă m-am gândit că îi împrăștii, iar prin niște monturi plasate ceva mai izolat să pot lua niște crapi ceva mai mari.

Încă din prima noapte am avut parte de trăsături destul de multe. Până la ora 3 aveam deja șapte crapi, dintre care trei săriți de 10 kg, cel mai mare având 13 kg. Apoi, ușor-ușor, către dimineață trăsăturile se împuținau, până când pe timpul zilei să am foarte rar parte de crapi. În fiecare noapte crapii se puneau în mișcare și aveam destul de multe trăsături, urmând ca în două nopți la rând să scot lansetele din apă înspre dimineață, pentru a mă putea odihni puțin. În același timp, peștii mari, adică exemplarele între 13 și 17 kg, au venit pe ziuă. Noaptea, până în ora 3, veneau foarte mulți pești în zonă, însă majoritatea cântăreau între 7 și 9 kg. Astfel realizarea unei oarecare selecții ieșea din discuție. Primul crap important a cântărit 16,3 kg, un spaniol superb, și a venit pe timpul zilei, fiind singurul crap care a tras în acea zi. În ziua următoare am trecut din nou bariera de 15 kg cu un comun de 17 kg, cel care a reprezentat și cel mai mare crap al partidei de pe acest lac.

MOMELILE

Din lansarea pe diferite zone și din sondarea cu un plumb gol am observat că există puține locuri curate, tari, ele fiind și destul de mici. Substratul l-am găsit predominant mâlos, astfel că am ales folosirea unor momeli ceva mai ușoare. Snowmanurile au fost la ordinea partidei, însă noaptea am ales și folosirea a două boiliesuri de 22 mm tari pe firul de păr, precum și o conjuncție între un boilies tare de 22 mm și o critic echilibrată de aceeași mărime. Acestea au fost lansate în lateral sau peste zona nădită cu cobra. Iar pentru a avea o așezare perfectă pe substrat, dar și pentru a crea o mică grămăjoară izolată de boilies, am ales atașarea înainte de fiecare lanseu a unui săculeț solubil compus dintr-un boilies tare de 22 mm și a unui boilies solubil sfărâmat. Prin metodele adoptate am făcut un pescuit extrem de simplu, însă eficient, nu m-am complicat, nu am făcut gălăgie prin utilizarea rachetei de nădire și nici nu am dorit utilizarea altor nade în afară de boilies, pentru a încerca să fac crapii să culeagă de pe o suprafață cât mai mare câte un boilies pe rând.

Postat de pe 10 Dec 2017, in categoria CRAP, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire