Sesiune de crap

INCEPUTUL

Dupa o scurta perioada de absenta si o sesiune de examene ce s-a terminat cu brio am decis, impreuna cu Marius, Claudiu si Liviu sa iesim la o partida de pescuit pe un lac neutru, ne-explorat de pescari profesionisti. Asa ca, pe 22 iulie, dupa 1 ora de mers cu masina am ajuns la lacul Lupsanul 1, un lac aflat la 70km de Bucuresti.

In randurile ce urmeaza am sa va povestesc cum am reusit sa aducem pe salteaua de primire mai multi ciortani cu o metoda simpla, clasica si eficienta. Sambata la 08:00 eram pe balta. Am ramas uimit deoarece balta era destul de aglomerata. Ne-am instalat pe standurile 2 si 3 si ne-am apucat sa montam echipamentul, mai apoi sa ne preparam nada cu ajutorul careia aveam sa pescuim in urmatoarele 24h.

TACTICA MEA

Auzisem de la alti pescari despre balta ca folosesc nade cu arome dulci, asa ca am decis sa folosesc un groundbait de la MG Special Carp, impreuna cu peletele de 14mm, toate acestea fiind stropite cu un aditiv cu aroma de capsuni. Suplimentar, am adaugat cate un saculet de pelete deoarece am observat la alti pescari de pe balta ca acestia nadeau cu Spombul sau catapulta.

Rig-urile au fost echipate cu 2 boabe flotante de diferite culori, cu 2 arome: cea de baza a fost capsuna, iar ca surpriza pentru ‘’Mister Crap” la celelalte 2 am folosit aroma de pruna.

Am ales sa folosesc o nada dulce, cu aroma de fructe, deoarece din alte partide am vazut faptul ca ciortanul va fi atrast intotdeauna de o nada dulce, ce are in compozitie particule mici si medii. De aceea am incercat si la boabe flotante cu aroma de pruna deoarece consider ca este o aroma mai putin utilizata de pescari, o aroma ce o consider eficienta si o recomand tuturor cand doresc sa foloseasca o fructa.

Zis si facut, la ora 10:00 aveam toate cele 4 lansete in apa, iar dupa 45 de minute am avut o trasatura, ce-i drept ratata, insa nu imi pierdusem speranta, stiind ca vor veni si altele. Pe timpul zilei nu am mai avut trasaturi, temperatura fiind destul de ridica, 40-42 grade Celsius, asa ca ne-am racorit cu totii, cum altfel, doar cu o blonda rece, brumata de 330ml.

Totusi, dupa alte ore relaxante, am avut si prima trasatura serioasa, terminata cu un crap mic de 2-2,5 kg. Am reusit astfel sa identific cateva locuri productive, asa ca am avut activitate la toate cele 4 lansete, distanta fata de mal fiind de aproximativ 80m. Pana dimineata am avut mai multe trasaturi frumoase, ce-i drept cu crapi mici, sub 3kg, dar frumoase. Am observat pe toata durata partidei ca acesti mici crapi trag foarte puternic, sunt foarte bataiosi si se lasa greu adusi la mal.

CONCLUZIA PARTIDEI

La final pot spune ca am fost foarte multumit de partida de pescuit. Consider ca pestii au raspuns suficient de bine la nada, ceea ce ma bucura foarte mult si s-au comportat asa cum m-am asteptat. Cu aceasta ocazie am reusit sa demonstrez ca poti prinde pe o balta neutra, salbatica, daca aplici o metoda pe care o stapanesti bine, o metoda clasica de pescuit, din ce in ce mai putin utilizata in ultima vreme de multi dintre noi pescarii. Exista tendinta in randul multora de a trece la monturi noi, fara a stii macar mecanismul monturii.

AUTOR: Alexandru Mihai Voicu

 

 

Postat de pe 25 Jul 2017, in categoria CRAP, SPOT. Poti urmari raspunsurile la aceasta postare prin RSS. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

LASA UN COMENTARIU

Log in | Gabfire